A absolvit liceul la Liceul Teoretic din Horodiște, județul Călărași, și a obținut diploma de licență în Administrație Publică la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative.

În perioada 2012-2015, a urmat un program de masterat în drept constituțional și administrativ la Academia de Administrație Publică. Cariera sa în administrația publică a început în 2012, în calitate de consilier juridic la Oficiul Teritorial din Chișinău al Cancelariei de Stat.

Din 2015, a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul Cancelariei de Stat, iar în prezent ocupă funcția de șef al Direcției pentru relații cu Parlamentul și coordonare interinstituțională.

Îi place să-și petreacă timpul în natură și este pasionată de pictură.