Inginer electrotehnic, absolvent al Universității Tehnice din Praga, Ondrej Safar cunoaște foarte bine piețele energetice din Balcani. Până la jumătatea anului 2018, domnul Safar a ocupat funcția de director general al Sepaş Enerji, o companie turcă membră a Grupului CEZ, coordonând anterior operațiunile grupului în Bulgaria și România.

S-a alăturat echipei CEZ în aprilie 2004. În noiembrie 2005, a venit în Oltenia pentru a se alătura colegilor săi din Grupul CEZ din România. Pe parcursul unei perioade de 7 ani, s-a ocupat de construcția propriu-zisă a parcului eolian Fântânele-Cogealac, precum și de gestionarea instalațiilor de energie regenerabilă – hidroenergie și energie eoliană – și de coordonarea CEZ Vânzare.

Începând cu 1 august 2018, Ondrej Safar a devenit director național și președinte al CEZ România, preluând conducerea activităților CEZ în România.