Miercuri, 28 noiembrie 2018, începând cu ora 09.00, Institutul Aspen România și Institutul Aspen din SUA vor organiza, împreună cu Consiliul Județean Prahova, Primăria Municipiului Ploiești, Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești și Camera de Comerț și Industrie Prahova, cea de-a doua ediție a Aspen Energy Summit. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Energy Charter, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului de Afaceri, Comerțului și Antreprenoriatului, GMFUS – Biroul din București și Ecovis Ciurtin & Associates Regulatory, cu sprijinul Rompetrol, Tornator, ExxonMobil, Engie, Nuclearelectrica, ENEL și Conpet SA. Evenimentul va avea loc la Hotelul Central din Ploiești.

Aspen Energy Summit ajunge anul acesta la cea de-a doua ediție și a fost creat pentru a explora aspectele strategice aflate la intersecția dintre energie, economie, geopolitică și securitate. Un grup select de oficiali naționali, lideri internaționali și experți în politici publice din industria energetică, reprezentanți ai guvernului și ai ONG-urilor se reunesc la Ploiești pentru o discuție deschisă cu privire la subiecte de importanță națională și regională. Aceste discuții vizează încurajarea unor noi colaborări și a unei gândiri transdisciplinare.

AES 2018 are loc cu doar câteva luni înainte de președinția României la Consiliul Uniunii Europene și se înscrie în perfectă simbioză cu președinția României la Carta Mondială a Energiei. Acest eveniment urmărește promovarea, la nivel regional, european și transatlantic, a unor proiecte care pot ajuta România să-și dezvolte potențialul și să devină un centru energetic; promovarea coridorului energetic care leagă Estul de Vest, pentru a valorifica extracția și transportul gazelor naturale din Marea Neagră către piața internă și europeană; consolidarea mixului energetic existent, inclusiv a energiei nucleare, ca pilon al economiei românești, precum și conectarea României la o discuție mai amplă la nivel european și global privind tendințele energetice și impactul pe care aceste evoluții îl vor avea asupra industriei și cetățenilor.

Ordinea de zi