Institutul Aspen România și Institutul Aspen Kiev au organizat o dezbatere la Ankara, în marja Summitului NATO, pe 7 iulie, axată pe capacitățile industriale de apărare și inovarea în regiunea Mării Negre. Desfășurat sub tema„De la achiziții fragmentate la un centru regional: argumentele regiunii Mării Negre în favoarea politicii «Industry Front Door» a NATO”, evenimentul a reunit înalți oficiali guvernamentali, lideri ai industriei de apărare și experți în securitate.
Discuțiile s-au concentrat pe una dintre cele mai importante oportunități strategice ale Alianței: dezvoltarea unui cluster industrial de apărare regional în regiunea Mării Negre, integrat în arhitectura emergentă de achiziții a NATO și în cadrul de cooperare industrială prin inițiativa „NATO Industry Front Door”.
Dorim să mulțumim Conferinței de Securitate de la München și SETA pentru că ne-au oferit ocazia de a organiza discuția noastră sub egida conferinței„Allies in Ankara”, precum și vorbitorilor noștri pentru contribuțiile lor: Mircea Geoană – președinte fondator al Institutului Aspen România; Benedetta Berti – secretar general al Adunării Parlamentare a NATO; generalul Daniel Petrescu – fost șef al Statului Major al Armatei Române, și Răzvan Pîrcălăbescu – director general al CN ROMARM SA.

Puncte principale:
1. Creșterea producției
Premisa de bază: angajamentul bugetar în sine nu echivalează cu capacitatea. Angajamentul de 5 % are efect de descurajare numai dacă se traduce în volum real de producție, stocuri, capacitate de întreținere și capacitate de intervenție rapidă, nu doar în creșterea liniilor bugetare naționale. Participanții au convenit că extinderea necesită aceeași disciplină pe care NATO o aplică deja planificării militare prin NDPP, extinsă la un proces de planificare industrială care pune, pentru fiecare capacitate prioritară, următoarele întrebări: ce trebuie produs, în ce cantitate, până când, cu ce dependențe de lanțul de aprovizionare și cu ce capacitate de intervenție rapidă.

Ar putea fi utilă instituirea fie a unui „Proces de planificare industrială al NATO”, fie a unei „Căi de livrare industrială” în cadrul NDPP. Obiectivul acestui proces ar fi acela de a acoperi decalajul dintre capacitățile industriale necesare și obiectivele privind capacitățile de apărare definite în mod colectiv. Dacă NDPP oferă un cadru pentru a informa statele membre cu privire la capacitățile de apărare necesare, atunci calea industrială ar pune cinci întrebări clare referitoare la fiecare dintre aceste capacități de apărare: 1) Ce produse trebuie fabricate? 2) În ce cantitate trebuie fabricate? 3) Când trebuie să fie disponibile? 4) Care sunt dependențele în ceea ce privește lanțurile de aprovizionare? 5) Care este nivelul capacității de creștere rapidă în perioade de criză sau de război?

2. Perspectivă regională: valorificarea punctelor de interes d
În loc să se construiască de la zero o nouă arhitectură industrială regională, discuția a favorizat identificarea și conectarea capacităților care există deja de-a lungul litoralului Mării Negre: producția românească și capacitatea asocierilor în participațiune (de exemplu, Rheinmetall-Victoria), volumul producției turcești de nave și drone, ritmul de inovare al Ucrainei, testat în condiții de luptă, liniile de producție de calibru tradițional ale Bulgariei și baza de construcții navale a Greciei de pe flancul sudic al NATO. Valoarea adăugată o reprezintă o hartă a capacităților industriale ale Alianței, care acoperă contractanții principali, IMM-urile, firmele cu activitate duală și factorii critici de facilitare, care evidențiază blocajele și punctele de intrare netradiționale fără a dezvălui detalii comerciale sensibile.

3. Efectele economice colaterale ale industriei de apărare
Participanții au subliniat că o bază industrială integrată la nivel regional nu reprezintă doar o cheltuială de securitate, ci și un vector de creștere pentru economiile statelor din prima linie: locuri de muncă calificate în sectorul manufacturier, efecte colaterale cu dublă utilizare în domeniul logisticii și al securității cibernetice, precum și argumente mai solide pentru a considera activele de apărare ale statelor din prima linie ca fiind destinate investițiilor, și nu ca fiind expuse din punct de vedere politic. Aceasta redefinește investițiile în industria de apărare ca fiind o formă de dezvoltare economică regională, nu doar un cost de descurajare.

4. Cererea agregată și intermedierea
Fragmentarea a fost identificată ca fiind, în esență, o problemă legată de semnalul cererii, nu o problemă de producție: comenzile naționale individuale (românești, bulgare, grecești) sunt, fiecare în parte, prea mici pentru a justifica cheltuielile de capital necesare unei producții regionale competitive. Agregarea cererii prin achiziții comune, contracte comune de muniție și infrastructură de sprijin finanțată în comun (porturi, capete de linie feroviară, depozite de muniție) transformă cererea fragmentată într-o scară viabilă din punct de vedere financiar. Un adevărat „punct de acces pentru afaceri”, care să ofere IMM-urilor și firmelor din sectorul produselor cu dublă utilizare o vizibilitate clară asupra cererii, standardelor, certificării și accesului la consorții, a fost semnalat ca fiind mecanismul practic pentru operaționalizarea procesului de punere în legătură a părților interesate, mai degrabă decât o altă platformă de dialog.

5. Lecții învățate: Iran și Ucraina
S-au desprins două lecții paralele. Din cazul Ucrainei: viteza inovării și structura instituțională sunt variabile distincte; Ucraina depășește orice sistem de achiziții al NATO în ceea ce privește viteza de iterație, dar această viteză a depășit ritmul proceselor de certificare, standardizare și al arhitecturii de finanțare necesare pentru a transforma inovarea într-o capacitate durabilă. Din conflictul din Iran: schimburile susținute de rachete și drone scot la iveală cât de repede se epuizează stocurile de apărare aeriană stratificate, subliniind faptul că producția de urgență și adâncimea stocurilor contează mai mult decât permit ipotezele de achiziții din timp de pace. Regiunea a fost îndemnată să integreze încă de pe acum în planificarea industrială capacități de urgență și termene de reaprovizionare convenite în prealabil, în loc să improvizeze mai târziu sub presiune.

6. Alocarea a 20% din cei 5% pentru inovare
Discuția s-a concentrat asupra testării, la nivel regional al Mării Negre, a principiului emergent conform căruia o parte definită (aproximativ o cincime) din angajamentul de 5% din PIB ar trebui alocată în mod specific pentru inovare, furnizori netradiționali și capacități cu dublă utilizare, în loc să se recurgă în mod implicit la reînnoirea stocurilor existente prin intermediul marilor contractori principali. Acest lucru a fost considerat mecanismul cel mai potrivit pentru a valorifica avantajul comparativ real al regiunii: viteza de iterație a Ucrainei și ecosistemele de drone și sisteme anti-drone care apar în statele riverane.

7. Atragerea și implicarea capitalului privat
Există interes din partea capitalului privat, dar acesta nu se va îndrepta către opacitate. Discuția a concluzionat că o hartă a capacităților industriale regionale, semnalele agregate privind cererea și planurile previzibile de achiziții pe mai mulți ani reprezintă condițiile prealabile pentru transformarea activelor de apărare din regiunea Mării Negre în instrumente pe care un vehicul de finanțare — inclusiv o bancă dedicată apărării, securității și rezilienței — le poate susține în mod credibil. Constrângerea principală o reprezintă vizibilitatea și standardizarea, nu interesul investitorilor.

Concluzii generale și pași următori
Discuția a convergut către un singur principiu de funcționare: Marea Neagră devine un factor credibil de descurajare europeană nu prin acumularea unui număr tot mai mare de programe naționale, ci prin transformarea capacităților existente, inegale, într-un sistem cu semnale comune de cerere, standarde comune și o logică comună de finanțare, cu o alocare specifică pentru inovare și mobilizarea capitalului privat integrate încă de la început, nu adăugate ulterior.
Concluziile discuției de la Ankara vor fi continuate în septembrie, la Forumul Strategic European Aspen de la Bruxelles, și în noiembrie, în cadrul celei de-a 15-a ediții a Forumului de la București, organizat de Institutul Aspen România în parteneriat cu German Marshall Fund (GMF) și dedicat problemelor de politică externă și securitate.
Prin organizarea acestei discuții, Institutul Aspen România își propune să promoveze dialogul strategic privind securitatea euro-atlantică și să încurajeze o cooperare mai strânsă între guvernele aliate și industria de apărare, într-un moment în care consolidarea capacităților NATO rămâne una dintre prioritățile principale ale Alianței.
Mulțumim tuturor participanților pentru o discuție consecventă și orientată spre găsirea de soluții. Consolidarea cooperării regionale și dezvoltarea unei baze industriale de apărare solide în regiunea Mării Negre reprezintă o oportunitate strategică de a consolida reziliența și capacitatea de descurajare a Alianței.