Andrei Nicolae
Bursier 2019
Andrei s-a născut în orașul Vălenii de Munte, județul Prahova, în 1984. A absolvit liceul la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din localitate în 2003 și a obținut diploma de licență în științe politice în 2007 la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Istoria universală și filosofia au fost pasiunile sale încă de când a învățat să citească, iar astfel s-a născut interesul său pentru politică și administrația publică. Implicarea sa în serviciul public începând din 2011 i-a adus o experiență utilă în ceea ce privește munca în echipă și interacțiunea cu problemele cu care se confruntă oamenii la nivel local. Funcția pe care o deține în prezent, de deputat în Parlamentul României, în Camera Deputaților, îi oferă ocazia de a participa activ la elaborarea politicilor publice. Cu toate acestea, învață ceva de la fiecare persoană pe care o întâlnește și încearcă să nu piardă niciodată ocazia de a-și îmbogăți cunoștințele academice.
Andrei este participant la prima ediție a Programului de leadership în serviciul public de la Aspen, organizat în perioada 2018-2019.






