Lazăr Comănescu a fost numit ministru al afacerilor externe al României pe 17 noiembrie 2015. Acesta este al doilea său mandat în această funcție, întrucât a mai deținut funcția de ministru al afacerilor externe al României în perioada aprilie-decembrie 2008. Deține rangul diplomatic de ambasador din 1998. În perioada februarie-noiembrie 2015, a ocupat funcția de consilier pentru politică externă al Președintelui României. Timp de 6 ani, între 2009 și 2015, a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania. Între 2001 și 2008 a fost șeful Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, respectiv (după aderarea României la UE în 2007) reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană. În perioada 1998–2001 a ocupat funcția de șef al Misiunii României pe lângă NATO și UE. În perioada 1995–1998 a deținut funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Anterior, în cursul anului 1995, a fost director general, consilier al ministrului afacerilor externe și șef al cabinetului ministrului. În perioada 1994-1995 a fost director al Direcției Uniunea Europeană, iar între 1990 și 1994 a fost consilier și (din 1993) consilier ministerial la Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană la Bruxelles. În perioada 1972-1982 a fost diplomat în cadrul Departamentului Organizațiilor Economice Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe.  În perioada 1982-1990 a fost conferențiar universitar de relații economice internaționale la Academia de Studii Economice din București.

Ministrul Lazăr Comănescu a absolvit Academia de Studii Economice din București (Facultatea de Relații Economice Internaționale). În 1973 a absolvit cursul „Cours de civilisation et langue française contemporaines” de la Sorbona, din Paris.

Deține titlul de doctor în economie internațională din 1983, iar în perioada 1995-1998 a fost conferențiar universitar la Academia de Studii Economice din București. Este membru al Consiliului Științific al Institutului Român de Studii Internaționale și membru al Consiliului Științific Consultativ al Institutului European din România. Este membru fondator al Forumului Central-European din Varșovia.