Pe parcursul celor 19 ani de activitate în domeniul fondurilor europene, Mihaela a dedicat 14 ani îndeplinirii unor sarcini de control și verificare legate de gestionarea fondurilor europene acordate României în cadrul Politicii de coeziune a UE. Aceste fonduri reprezintă instrumente esențiale pentru reducerea disparităților economice, sociale și teritoriale dintre regiunile din statele membre ale UE.

Și-a început cariera în calitate de consilier pentru integrare europeană în cadrul Ministerului Integrării Europene, unde a participat la elaborarea planurilor de acțiune specifice ale ministerului pentru capitolele de negociere din cadrul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.

În calitate de șefă de unitate, directoare și directoare generală a unității responsabile cu identificarea și soluționarea neregulilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a dobândit o vastă experiență în domeniul protecției intereselor financiare ale UE, colaborând cu instituțiile competente la nivel național.

Începând din 2017, în calitate de director general adjunct și director în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Mihaela a fost responsabilă de coordonarea structurilor implicate în verificarea cheltuielilor eligibile și a achizițiilor publice legate de proiectele europene. Prioritatea sa principală a fost asigurarea unei gestionări financiare riguroase în implementarea proiectelor cu finanțare europeană și națională, atât din sectorul public, cât și din cel privat.