Comunicate de presă
Prezentare publică „Digital First” – un cadru colaborativ pentru elaborarea unei politici publice privind transformarea digitală a administrației publice
Institutul Aspen România a organizat joi, 24 iunie, sub egida programului „Aspen Technology & Society Program” și a seriei de webinarii Aspen Dialogues, un webinar de prezentare publică a inițiativei Digital First. Misiunea acestei inițiative este transformarea digitală a serviciilor publice, însoțită de educația digitală, pentru o administrație modernă, adaptată nevoilor actuale ale societății, ca factor determinant al dezvoltării României.
În urma consultărilor cu părțile interesate cheie din sectorul public, desfășurate sub egida programului „Aspen Technology & Society”, începând cu 2020, Institutul Aspen România a elaborat un set de principii „Digital First” și o propunere de cadru colaborativ privind dezvoltarea unei politici publice de transformare digitală a administrației publice în România, atât la nivel central, cât și la nivel regional și local. Documentul rezultat, realizat prin metoda Aspen de a facilita, prin discuții informale și apolitice, un consens între factorii de decizie publici și reprezentanții sectorului privat, ai mediului academic și ai organizațiilor neguvernamentale, poate fi consultat AICI.
Datorită sprijinului primit din partea factorilor de decizie publici, webinarul de prezentare a inițiativei „Digital First”, desfășurat pe 24 iunie, a avut rolul de a promova în spațiul public setul de principii și cadrul colaborativ propus de Institutul Aspen România. Inițiativa a fost prezentată de Radu Puchiu, directorul programului Aspen Technology & Society. Și-au exprimat sprijinul pentru inițiativă factorii de decizie publici cu un rol cheie în transformarea digitală a administrației publice, precum: Octavian Oprea, președinte al Autorității pentru Digitalizarea României; Sabin Sărmaş, președinte al Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților; Liviu Mălureanu, președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. La eveniment au luat cuvântul în sprijinul inițiativei și reprezentanți ai sectorului privat și ai societății civile.
Institutul Aspen Româniainvită toate părțileinteresate să sealăture acestui demers de transformaredigitală aadministrației publice, pentru a facilita furnizarea unor servicii eficiente care vor îmbunătăți viața cetățenilor și a mediului de afaceri și vor contura un viitor modern, accesibil și rezilient pentru România.
Despre Programul „Aspen: Tehnologie și Societate”
Programul de politici publice „Aspen Technology & Society” reprezintă o platformă apolitică, neutră și nepartizană. În cadrul programului, prin metoda Aspen,a fost creată o comunitate alcătuită dintr-o gamă variată de părți interesate relevante din sectorul public, privat și non-guvernamental, precum și din mediul academic, cu scopul de a identifica oportunități neexploatate bazate pe digitalizarea sectorului public și a economiei, noile tehnologii și automatizarea, dar și de a promova reziliența societății în contextul riscurilor și amenințărilor cauzate de evoluțiile tehnologice.
Partenerii programului „Aspen Technology & Society”: Vodafone, Microsoft, UiPath, Modex






