
Maroš Šefčovič
Prezentator
Maroš Šefčovič (născut în 1966) este un diplomat de carieră slovac și, începând cu 10 septembrie 2019, vicepreședinte desemnat al Comisiei Europene pentru relații interinstituționale și prospectivă. Din 1 noiembrie 2014, a ocupat funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu Uniunea Energetică. În această calitate, el conduce echipa de proiect „Uniunea Energetică” din cadrul Comisiei, formată din 14 comisari.
În perioada 2010–2014, a ocupat funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil cu relațiile interinstituționale și administrația. În perioada 2009-2010, a fost comisar european pentru educație, formare profesională, cultură și tineret. În perioada 2004-2009, a fost reprezentantul permanent al Republicii Slovace pe lângă Uniunea Europeană. În calitate de diplomat de profesie, a activat între 1992 și 2004 în Zimbabwe și Canada și a ocupat funcția de ambasador în Israel.
A absolvit Universitatea de Economie din Bratislava și Institutul de Stat pentru Relații Internaționale din Moscova. Deține titlul de doctor în drept și un doctorat în drept european de la Facultatea de Drept a Universității Comenius din Bratislava. De asemenea, a studiat la Universitatea Stanford, din SUA.






