Seminarul Aspen de Leadership și Politici Publice pentru Energie
Institutul Aspen România lansează în 2025 prima ediție a Seminarului Aspen de Leadership și Politici Publice pentru Energie, dezvoltat sub umbrela Aspen Energy & Sustainability Program. Seminarul face parte din efortul de lungă durată al Institutului de a promova un leadership bazat pe valori și dialog, în abordarea provocărilor complexe de politici din domeniul energiei și al sustenabilității.
Sub îndrumarea moderatorilor, seminarul va provoca 20–25 de participanți (actori-cheie din ecosistemul energetic) să exploreze, pe baza unor materiale de lectură distribuite în prealabil, probleme critice contemporane cu care se confruntă lumea. Participanții vor lua parte la un dialog informal și constructiv pe teme relevante pentru Programul Aspen pentru Energie și Sustenabilitate.
Dezbaterile vor pune, de asemenea, accent pe interacțiunea dintre principalii actori publici, privați, academici și non-guvernamentali din sistemul energetic. Dedicat comunității Aspen România din domeniul energiei și al politicilor publice, seminarul folosește Metoda Aspen de creare a unui grup cât mai divers din punct de vedere al parcursului profesional (sector public, privat, non-profit), al genului și al afilierii politice, reunind persoane conectate la sau active în domeniile mai largi ale energiei și sustenabilității.
Seminarul Aspen de Leadership și Politici Publice pentru Energie oferă un forum pentru liderii din ecosistemul energetic, unde aceștia se pot reuni și pot explora probleme actuale prin dialog moderat de experți, facilitând schimbul de idei și bune practici. Seminarul este un demers colaborativ, în care participanții sunt încurajați să contribuie cu înțelegerea și reflecțiile proprii asupra unor texte atent selecționate, sub îndrumarea moderatorilor, profesioniști cu experiență în domeniu.
Participarea la seminar se face doar pe bază de invitație, iar evenimentul va fi organizat într-un loc pitoresc, care invită la introspecție și reflecție, departe de agitația marilor orașe.
Prin participarea la Seminarul Aspen de Leadership și Politici Publice pentru Energie organizat de Institutul Aspen România, participanții devin parte a unei rețele diverse de fellows și alumni ai Institutului, rețea care numără peste 1700 de persoane din sectoarele public, privat, non-profit și academic, din România și din străinătate.
Seminarul Aspen de Leadership și Politici Publice pentru Energie se desfășoară la intersecția dintre Programele de Leadership Aspen și Programele de Politici Publice Aspen ale Institutului Aspen România și este finanțat prin Aspen Energy & Sustainability Program.






